În rolul de Specialist Marketing, te vei alătura unui echipe tinere formată exclusiv din profesioniști în domeniu, medici veterinari cu un puternic atașament față de animale și o profundă înțelegere a nevoilor clienților noștri, un vector de schimbare pe piața veterinară.
Obiectivul principal al acestui rol este comunicarea online și oflline pe canalele companiei în concordanță cu strategia de marketing și construcția de brand.
Dacă îți place să scrii și ești pasionat dе marketing și social media atunci ești colegul pe care-l așteptăm!
Studii superioare în marketing sau comunicare;
Experiență în marketing, de preferat în comunicare social media;
Capacitatea de a scrie texte persuasive și ușor de înțeles de către public;
Bună cunoaștere a platformelor online: Facebook, Instagram, LinkedIn etc;
Abilități de comunicare, atitudine orientată către client și rezultate;
Atenție la detalii;
Dorința de a învăța despre piața de medicină veterinară;
Cunoștințe de operare Office, cunoștințe de limba engleză.
Scrii texte persuasive despre noi, brandurile și proiectele noastre (prezentări companie, proiecte, portofoliu, webcontent, articole blog, postări în social media, campanii de email etc);
Realizezi materialele de marketing: broșuri, cataloage, postere, flyere, bannere, oferte de produse pe divizii, alte materiale;
Participi la realizarea și implementarea planului de marketing anual și a strategiei de marketing a companiei;
Gestionezi și implementezi diverse campanii de marketing online/offline;
Organizezi evenimente corporate, participi la conferințe, congrese, târguri, alte evenimente de medicină veterinară, stabilești și urmărești calendarul anual împreună cu echipele de vânzări, marketing și tehnic;
Colaborezi cu diverse agenții (design, ppc, cercetare de piață) precum și cu alți furnizori de produse/servicii pentru a acoperi cu succes planurile de marketing;
Colaborezi cu celelalte departamente pentru a oferi sprijin în crearea unui customer experience eficient clienților;
Menții comunicarea cu clienții pe canalele de social media și ai proactivitate în comunicare.
Pachet salarial competitiv și corelat cu performanța;
Telefon, laptop;
Tichete de masă, tichete cadou;
Oportunități și sprijin pentru dezvoltarea profesională: cursuri de formare profesională, mentori interni, traininguri de soft skills, conferințe și congrese profesionale (ex. EduVetro, VetAcademy), acces la cele mai noi informații de la producători și profesioniști din piață;
Libertatea și stabilitatea de a face parte dintr-o echipă ambițioasă, inovatoare, empatică, preocupată mereu de a avea un impact pozitiv în tot ceea ce face și de a fi un vector de schimbare.
Vetro este un vector de schimbare pe piața veterinară națională. În spatele acestui proiect pornit acum 10 ani a stat de la început o abordare bine definită despre performanță și standarde. La Vetro, fiecare dintre noi este liber să-și îndeplinească misiunea, să crească pe plan profesional și personal, ca astfel să contribuie la dezvoltarea comunității veterinare, la bunăstarea animalelor și “părinților” de animale. Căutăm mereu ridicarea nivelului de eficiență în tot ceea ce facem. Mereu mai bine.
La Vetro, suntem o echipă de oameni empatici, ambițioși și dedicați. Cultura noastră bazată pe libertate, asumarea responsabilității și transparență ne împuternicește să ne atingem obiectivele îndrăznețe.
Vetro este specialistul care oferă soluții pentru medicina veterinară: medicamente și echipamente medicale, instrumente digitale de administrare a cabinetelor veterinare, pregătire continuă și accesul la o comunitate de specialiști.
Vetro s-a afirmat în medicina veterinară datorită preocupării pentru calitate premium, inovație și oameni. Scopul nostru este să asigurăm sănătatea și bunăstarea animalelor, dând posibilitatea medicilor veterinari să se bucure de profesia pe care o practică.
Produse Premium
Ne selectăm cu atenție furnizorii pentru a aduce pe piață medicamente veterinare și echipamente inovative, de calitate superioară. Preferăm produsele premium pentru că le considerăm o șansă în plus pentru sănătatea animalelor.
Consultanți de specialitate
Consultanții noștri sunt ei înșiși medici veterinari. Soluțiile pe care le recomandă au la bază cunoștințe temeinice în domeniu și propria experiență. Ascultă cu empatie nevoile clienților. Oferă, transparent și onest, opțiunile cele mai potrivite și pentru sănătatea animalelor, și pentru eficientizarea muncii medicilor veterinari.
Soluții Digitale
Înțelegem cât de greu le este medicilor veterinari să își practice profesia și să administreze cabinetul ca afacere. Venim cu soluții digitale prin care să câștige timp prețios pentru ceea ce contează: îngrijirea animalelor, relația cu proprietarii lor și, desigur, viața dincolo de cabinet.
Comunitate deschisă
Încurajăm comunicarea deschisă și colaborarea în medicina veterinară. Doar prin susținere reciprocă putem dezvolta o piață matură, bine informată, care să asigure animalelor o viață bună, iar ”părinților” de animale – cât mai multe momente frumoase alături de prietenii necuvântători.
https://vetro.vet/
Telefon:
+40 754 993 171
Contact:
[email protected] [email protected] [email protected]
© 2020-2022 All Rights Reserved Vetro