Medicina veterinară este într-o continuă evoluţie. Astăzi „noua normalitate” este reprezentată de disponibilitatea și accesul facil la medicamente sigure, de înaltă calitate pentru specialiștii din medicina veterinară. În România, consumul din piața veterinară este acoperit aproape 90% din importuri, iar piața înregistrează anual o creștere la nivel global în proporție de 6 – 10%, în functie de categorie.
Această realitate a creat spațiu pentru compania Vetro Solutions să investească într-o unitate de producție de medicamente veterinare. În luna noiembrie a anului trecut a primit autorizația de funcționare GMP pentru fabrica de la Iași, construită la cele mai înalte standarde ale industriei farmaceutice. Astfel, Vetro a obținut certificarea pentru trei fluxuri de fabricație – pulberi, lichide și ambalare comprimate și capsule, și este, în prezent, în etapa de lansare pe piață a primelor trei produse. Medicamentele produse la Iaşi vor fi comercializate în România sub brandul adVET.
„Obținerea autorizației de funcționare pentru fabrica din Iași este rezultatul eforturilor noastre susținute de a deschide o linie locală de producție de medicamentre de uz veterinar la standarde europene, în condițiile în care România este importator net de astfel de produse. Ne ținem, astfel, o promisiune pe care am făcut-o atât comunității medicilor veterinari din România, cât și <<părinților>> animalelor de companie a căror bunăstare ne preocupă încă de când am pus pe picioare această companie. Decizia de a deschide o fabrică a fost una firească și, într-o primă etapă, ne vom apleca atenția asupra nutraceuticelor (suplimente alimentare), a soluțiilor de prevenție și tratare a bolilor, urmând să decidem apoi dacă vom produce și antibiotice. Suntem susținători ai tendinței globale de raționalizare a consumului de antibiotice, iar strategia noastră va respecta acest trend”, a declarat Dumitru Fodor, fondatorul companiei Vetro Solutions, pentru publicația Capital.
Fie că dețin sau lucrează în cabinete medicale, clinici sau ferme, medicii veterinari sunt în centrul activităților și proiectelor Vetro. Investim continuu în diversificarea portofoliului de produse și servicii în scopul de a rezolva cât mai multe dintre provocările medicilor veterinari. Ne dorim să găsească la noi tot ceea ce au nevoie pentru bunăstarea animalelor și eficiența activității lor, de la hrană, medicamente, vaccinuri, produse de igienă la echipamente și aparatură specifică, precum și soluții digitale concepute de specialiști în tehnologie și medicină veterinară pentru managmentul eficient al propriilor afaceri.
În prezent, Vetro comercializează peste 3.500 de produse destinate proprietarilor de animale de companie și de rentă și oferă servicii și consultanță medicilor veterinari, deservind peste 1.900 de clienți unici.
Suntem o echipă de 90 de specialiști, cei mai mulți dintre noi medici veterinari, care, datorită expertizei profesionale atestate, concepem cele mai potrivite soluții pentru sănătatea animalelor și eficientizarea muncii medicilor veterinari.
Obiectivul Vetro este să devină prima opțiune pentru profesioniștii din industria veterinară, ca urmare a investițiilor și a consolidării strategiei de business.
Pasiunea pentru medicina veterinară, dorința de a crește starea de bine a animalelor și de a permite „părinților” să se bucure în siguranță de companionii lor, interesul pentru inovație și determinarea de a duce misiunea la îndeplinire susțin Vetro Solutions ca model de leadership autentic, centrat pe oameni.
Inovația, Organizarea, Onestitatea, Empatia, Libertatea, Dezvoltarea Continuă, Responsabilitatea sunt valorile pe care oamenii Vetro le imprimă în tot ceea ce oferă medicilor veterinari, proprietarilor de animale, propriilor angajați și partenerilor, prin produsele comercializate și experiențele create.
Telefon:
+40 754 993 171
Contact:
[email protected] [email protected] [email protected]
© 2020-2022 All Rights Reserved Vetro