Un regim de viață echilibrat oferit câinilor devine extrem de important din momentul în care se nasc și până când devin adulți.
Cățeii cresc incredibil de repede, dublându-și greutatea de la naștere încă din prima săptămână. Astfel, după 3 trei săptămâni sunt deja de trei, chiar patru ori mai mari, iar până la vârsta de 5 luni ajung la aproximativ 50% din greutatea lor finală.
Faza principală de creștere o constituie primele șapte până la opt luni. Cățelușii își iau energia în cea mai mare parte, din grăsimile și carbohidrații din hrană, și desigur, proteinele furnizate. Pentru un puiuț care crește cu alți cățeluși, parteneri de joacă redutabili, nevoia lui de energie este mai mare decât cea a unui cățeluș care trăiește într-un mediu liniștit. Energia puilor de câine din faza de creștere în care se găsesc este mult influențată de mediul în care trăiesc.
În fiecare etapă din dezvoltarea a unui cățel nevoile nutriționale sunt diferite. Hrana consumată va determina cât de puternic și sănătos va fi acesta în viața adultă.
O dietă prea bogată în calorii poate determina la o creștere rapidă. Aceasta poate atrage afectarea scheletului osos, în special pentru rasele de talie mare: cățelul ajunge la mărimea finală estimată mult prea devreme. Oasele încă insuficient de stabile, sunt suprasolicitate de o greutate prea mare.
Un regim echilibrat și sănătos pentru câinii mici se leagă și de o susținere corectă a nevoii de energie și de aportul necesar de minerale și vitamine.
Vitamina A, D3, calciul, fosforul, magneziul, iodul și manganul sunt doar unele dintre elementele necesare pentru creșterea și mineralizarea oaselor. Vitaminele din grupul B, vitamina PP, pantotenatul de calciu și lizina sunt implicate în metabolismul energetic și în sinteza de aminoacizi și de proteine. Arginina și colina susțin activitatea hepatică în timpul creșterii (și a lactației). Vitamina A, Biotina, Zincul și acidul linoleic sunt esențiale pentru sănătatea pielii și a blănii. Raportul fosfo-calcic = 2 este special gândit pentru cățeii în perioadele de creștere.
Pet Phos Croissance Ca P/2 Special Grand Chien este un supliment vitamino-mineral ce conține toate elementele enumerate mai sus, este o formulă concepută pentru cățeii în creștere (recomandată și pentru cățelușele mame).
Produsul poate fi achiziționat prin reprentanții medicali Vetro sau direct în shopul Vetro.
Telefon:
+40 754 993 171
Contact:
[email protected] [email protected] [email protected]
© 2020-2022 All Rights Reserved Vetro